91 ODF contra OOXML

Posted: Aug 20, 2007, under Romania, Morals&Politics, Standards, [În română]. Updated: Mar 27, 2008. Add a comment!

Domneşte o mare confuzie în rîndul publicului românesc în jurul OOXML, în general, şi al acceptării sale ca standard ISO, precum şi a comparaţiei cu ODF, în particular.

Nu mă surprinde acest lucru. Pe de o parte, publicul românesc, luat în mare, este şi a fost mereu extrem de vulnerabil la dezinformare. Pe de alta, există entităţi care au tot interesul ca această stare de confuzie şi dezinformare să persiste, după cum vom vedea.

Să încercăm aşadar să risipim măcar parţial această confuzie.

1. Despre standarde

1.1. De ce sînt importante standardele

“Vă place să fiţi sclav?” Sînt curios cine ar răspunde afirmativ la întrebarea de mai sus. Făcînd abstracţie de cititorii cu înclinaţii spre S&M, probabil că cei mai mulţi ar spune “nu”.

Şi totuşi… ne complacem zi de zi în situaţii de dependenţă faţă de diverşi fabricanţi de produse. Ocazional, cîte un anumit produs reuşeşte să acapareze piaţa, poziţie din care poate dicta condiţii consumatorilor.

Evident, nu este o situaţie dezirabilă. Standardele oficiale încearcă să reglementeze situaţia în sensul impunerii de norme de calitate şi interoperabilitate.

Închipuiţi-vă ce ar însemna ca producătorii de alimente să nu fie obligaţi să se conformeze standardelor de calitate; sau ca un tren să nu poată trece dintr-o ţară în alta deoarece şinele îşi schimbă dimensiunile la graniţă.

Situaţiile de dependenţă pot avea consecinţe chiar mai grave. O politică de preţuri rapace este doar una dintre cele posibile. Să nu uităm că o companie are interese care cel mai des se aliniază la cele ale ţării materne. În cazul unui război sau conflict economic vă puteţi închipui ce ar însemna ca cetăţenii, companiile sau administraţia unei ţări să fie dependente de produsele unei companii dintr-o ţară ostilă.

1.2. Ce este un standard şi ce nu

La modul simplist, un standard este o specificaţie, amănunţit descrisă, a modului de a face sau fabrica ceva.

Pentru a fi acceptat, un viitor standard trebuie în primul rînd să prezinte cîteva caracteristici esenţiale (şi de bun simţ):

• Să se fi născut din cerinţe practice ale consumatorilor şi utilizatorilor produsului vizat.
• Să fie descris cît mai complet cu putinţă.
• Să respecte standarde deja existente, pe teme conexe.
• Specificaţia în sine să nu pună nici o piedică celor care doresc să o folosească. Astfel, absolut oricine să poată avea acces la ea şi să poată crea produse care i se conformează.

Conformitatea cu aceste criterii şi a altora este decisă de organizaţia ISO. Aceasta are un corp central, la nivel mondial, şi corpuri la nivelul fiecărei ţări. Acceptarea unui nou standard se face întîi la nivel naţional, în fiecare ţară, urmînd ca în funcţie de deciziile luate acolo să se decidă adoptarea la nivel global.

2. Situaţia în domeniul documentelor office

Prin “documente office” mă refer la o categorie de documente pe care orice utilizator de calculator are ocazia să le folosească aproape zilnic: pagini de text, foi de calcul, tabele, grafice.

Imaginaţi-vă cazurile zilnice în care aveţi de-a face cu documente de tip office. Vi se trimit sau vi se solicită oferte de produse, rapoarte de lucru, specificaţii, CV-uri.

Aproape imediat se pune problema formatului în care aceste documente sînt stocate şi transmise. Interoperabilitatea între toţi cei care folosesc asemenea documente (practic toţi utilizatorii de calculator) devine esenţială.

2.1. Situaţia de pînă în prezent

În ziua de astăzi, ca utilizator român (şi nu numai) de calculator, la primirea sau trimiterea de asemenea documente aveţi toate şansele să vi se solicite crearea sau acceptarea lor într-un singur format: cel corespunzător produselor din suita Microsoft Office.

De ce reprezintă formatul Microsoft Office o obligativitate? De ce este omniprezent? Sînt produsele Microsoft Office extraordinare din punct de vedere calitativ? Este discutabil.

Mai degrabă obligativitatea se datorează fricii; nu se poate nega omniprezenţa acestei suite software; prin urmare, utilizatorii ajung să insiste pe formatele specifice ei pentru a asigura interoperabilitatea.

Nu este o situaţie normală. Microsoft este o companie comercială. Este bazată în SUA şi se poate spune că interesele sale sînt aliniate în mare acestei naţiuni. Din momentul în care administraţia şi guvernul român ajung să depindă de produsele Microsoft avem o situaţie extrem de îngrijorătoare.

Desigur, nu mă aştept ca acest lucru să fie imediat evident pentru factorii de decizie româneşti. Să nu uităm, de exemplu, că România este ţara care şi-a înstrăinat cu bună ştiinţă colecţia de locomotive cu aburi. Acestor vehicule li se acordă în alte ţări importanţă strategică, deoarece în caz de război sau calamitate nu depind de reţeaua electrică. Nu şi în România.

2.2. Situaţia ideală

Închipuiţi-vă o lume ideală în care, în momentul în care vi se cere sau trimite un document office de orice natură, nu are nici o importanţă ce produs de tip office folosiţi. Sau, altfel spus, cel pe care-l aveţi instalat şi cu care vă simţiţi bine, este capabil să folosească la perfecţie orice document primit şi va produce documente perfecte pentru oricine altcineva.

Cum este posibil? Foarte simplu: prin aderarea la un standard, care va specifica anumite caracteristici comune documentelor de tip office. Reamintiţi-vă ce am spus mai sus despre standarde. Acest format ar fi născut din cerinţe reale ale utilizatorilor; ar fi complet, fără puncte obscure, accesibile doar unui singur producător; şi ar putea fi implementat într-un produs de tip office de oricine ar avea cheful şi resursele necesare.

În această lume ideală beneficiile pentru tine, utilizatorul de calculator, ar fi multiple. În primul rînd ai avea o alegere. Ar exista zeci de produse software dintre care ai putea alege. În al doilea rînd, alegerea s-ar face pe criterii obiective şi competitive: preţ, facilităţi, uşurinţă de folosire.

Compară această situaţie cu prezentul, în care vrînd-nevrînd eşti nevoit să foloseşti produse Microsoft Office. Nu neapărat pentru că este un produs ieftin, ergonomic sau bogat în facilităţi; ci în primul rînd din teama că dacă nu-l foloseşti nu vei putea crea şi folosi documentele trimise către şi primite de la ceilalţi.

2.3. Un pas spre mai bine: OpenDocument Format (ODF)

ODF s-a născut iniţial ca o idee în cadrul proiectului OpenOffice. Acest proiect produce o suită de produse office distribuită în regim free software şi open source. Iniţial creat de compania Sun Microsystems sub numele StarOffice, produsul a fost la un moment dat oferit comunităţii pentru publicare şi dezvoltare liberă.

Din considerente pragmatice, dezvoltatorii OpenOffice au imaginat la un moment dat un format pentru documente destinat a maximiza interoperabilitatea şi uşurinţa de procesare a documentelor. Iniţial folosit exclusiv de OpenOffice, formatul a fost preluat şi rafinat de către OASIS, dînd naştere unei specificaţii mature, numită Open Document Format (ODF).

S-a constat că ODF corespundea tuturor caracteristicilor unui bun standard. Fusese născut dintr-un studiu de caz concret, în sînul unui proiect gestionat de către comunitatea liberă. Corespundea la facilităţi şi cerinţe concrete. Specificaţia lui era complet deschisă oricui. Oricine dorea să adauge suport pentru formatul ODF în proiectele proprii putea să o facă, ceea ce s-a şi întîmplat cu multe alte proiecte în afară de OpenOffice, proiecte atît libere cît şi comerciale.

Această situaţie a atras atenţia lumii. Atît companiile, mai mari (precum IBM sau Sun) sau mai mici, cît şi guvernele şi administraţiile de pe tot globul au întrezărit în ODF o excelentă oportunitate de a aduce în rîndul documentelor office toate beneficiile unui standard. ODF a fost aşadar supus aprobării şi a devenit un standard oficial (atît ISO cît şi IEC).

3. Poziţia şi interesele Microsoft

3.1. De ce Microsoft nu vrea nici un standard office

Pentru a înţelege de ce Microsoft nu îşi doreşte naşterea unui adevărat standard office este nevoie să examinăm situaţia existentă.

Suita Microsoft Office se bucură în acest moment de o omniprezenţă nemeritată pe plan aproape mondial. Folosirea programelor Microsoft Office şi a formatelor specifice a devenit aproape obligatorie; nu din cauza calităţii suitei sau a altor criterii obiective, ci pur şi simplu din cauza lipsei de alternative interoperabile 100% cu formatele Microsoft. Pe scurt, formatele de document Microsoft sînt folosite aproape peste tot şi nici un alt produs nu este capabil să le folosească la perfecţie, deoarece Microsoft nu permite acest lucru.

De ce nu are Microsoft nici un interes să existe alternative la Office? Deoarece îi convine situaţia. Beneficiază practic de un monopol în domeniu, poziţie din care poate dicta la discreţie termeni consumatorilor, guvernelor, administraţiilor, altor companii.

Să amintim şi faptul că Microsoft trece printr-un moment delicat. 2007 este anul în care noua sa versiune de sistem de operare, Windows Vista, a fost primit cu sentimente amestecate de către consumatori. Mai mult, tot în 2007 unii dintre cei mai mari producători de sisteme PC gata asamblate, Dell, HP şi Lenovo, au anunţat că fac disponibile sisteme bazate pe Linux, asta după ce au evitat să elimine vechea versiune de Windows (XP) din ofertele lor, ba chiar i-au arătat predilecţie în detrimentul Vista.

Încercările Microsoft de a intra pe piaţa dispozitivelor portabile de ascultat muzică, prin intermediul Zune, au fost zădărnicite de produsele superioare din punct de vedere ergonomic, calitativ şi estetic de la rivali precum Apple sau Creative.

Unul dintre puţinele capitole la care Microsoft rămîne pînă în prezent un lider incontestabil este domeniul programelor office. Poziţia de care se bucură în domeniu îi permite încasări enorme în mod constant. Însă acest lucru s-ar putea schimba în momentul în care folosirea Microsoft Office din cauză că nu există alternativă s-ar schimba într-o concurenţă adevărată între această suită şi zeci de alternative de la alţi producători. În momentul în care ODF a devenit un standard ISO, compania Microsoft s-a simţit obligată să obţină un standard propriu, în orice condiţii, cu unicul scop de a-şi menţine cota de piaţă.

3.2. Replica Microsoft la ODF: atac, nu cooperare

În acest moment există un standard în domeniul documentelor office. Este un standard născut în condiţii de utilizare reală (OpenOffice), a fost aprobat de către o organizaţie de standardizare cu experienţă (OASIS) după o îndelungată examinare şi retuşare (aproape 3 ani) şi în fine aprobat ca standard ISO.

Industria IT, guvernele, administraţiile publice şi utilizatorii toţi par să fie de acord că un standard office este extrem de benefic din multe puncte de vedere. Reacţia logică a Microsoft la existenţa ODF şi la această atitudine din partea restului lumii ar trebui să fie naturală: implementarea suportului complet pentru ODF în Microsoft Office.

Din păcate, Microsoft a ales să abordeze problema într-un mod complet neconstructiv.

Pe de o parte, suportul pentru ODF a fost introdus în Microsoft Office sub forma unui convertor incorect implementat şi greu de folosit.

Pe de altă parte, Microsoft a decis să elaboreze un format care să concureze în mod direct cu ODF. Acest format este cunoscut în rîndul publicului sub numele de “OOXML”.

Scopul aparent al formatului OOXML este de a submina poziţia ODF. Se încearcă să se facă acest lucru creînd confuzie şi încercînd să impună OOXML ca aşa zis “standard” alternativ, în ciuda faptului că OOXML nu este şi nu poate fi un standard. Vă reamintesc că Microsoft nu are nici o intenţie de a adera la un standard complet deschis, indiferent de cine va fi creat, şi cu atît mai puţin să creeze ei unul. Acest lucru ar avea consecinţe grave pentru propria suită Office.

3.3. Formatul Office Open XML (OOXML) şi carenţele sale

Ceea ce cunoaştem sub denumirea de OOXML (sau MS-OOXML, cum mai este numit) este o specificaţie de aproximativ 6000 de pagini (ODF are în jur de 700).

Microsoft avea nevoie de sprijinul unei organizaţii de standardizare pentru a putea lansa OOXML pe piaţă şi l-a găsit în persoana ECMA, care a reuşit performanţa de a aproba această specificaţie în numai 1 an spre deosebire de cei 3 care i-au trebuit OASIS pentru a examina o specificaţie de 8 ori mai scurtă.

După ce a primit aprobarea ECMA şi a înregistrat OOXML ca standardul ECMA 376, Microsoft a continuat prin a încerca să facă din el un standard ISO. În acest scop a demarat o procedură (”fast-track”) de aprobare în regim de urgenţă.

Din păcate, spre deosebire de ODF, OOXML nu corespunde nici uneia dintre caracteristicile unui standard.

• OOXML are carenţe grave. Şi iată încă o lungă listă de probleme.
• OOXML nu a apărut în mod practic ci artificial. Nu reprezintă un răspuns la cerinţe concrete ale utilizatorilor Microsoft Office. A fost creat de către Microsoft cu scopul expres de a fi o replică la ODF. Dacă ODF nu ar fi existat nu ar fi apărut nici OOXML.
• Nu există nici o implementare în viaţa reală a specificaţiei OOXML. Nici măcar cea mai recentă suită Office, 2007, nu produce documente care să se conformeze perfect specificaţiei OOXML. Mai mult, dacă modifici un document produs de Office 2007 în afara lui, în perfectă conformitate cu specificaţia, şi îl introduci din nou în program, vei obţine erori. Lui Microsoft îi place să pretindă că există multiple produse software care implementează OOXML, însă acestea se limitează doar la puţinele părţi din specificaţie care permit rezultate funcţionale.
• Specificaţia OOXML conţine părţi obscure, incomplet descrise. Suporterii Microsoft au încercat să pretindă că ODF ar conţine de asemenea atribute nespecificate, spre deosebire de cele parţial specificate din OOXML, şi că per ansamblu OOXML ar fi din această cauză mai bun. Însă diferenţa este că, în cazul ODF, atributele în cauză se referă la aplicaţii şi nu au relevanţă pentru documente (exemplu: setarea de zoom). Aceste atribute sînt lăsate la latitudinea fiecărei aplicaţii în parte din motive evidente. Prin contrast, atributele OOXML aflate în discuţie afectează în mod direct compoziţia documentelor.
• Microsoft încearcă să treacă peste incompletitudinea specificaţiei OOXML propunînd soluţii software. Asta ar însemna ca dezvoltatorii aparţinînd unor terţe părţi să recurgă la biblioteci de programare puse la dispoziţie de Microsoft. Însă aceasta e o modalitate de lucru netransparentă. Specificaţia OOXML ar trebui să descrie un format, nu să oblige la folosirea unor anumite biblioteci.
• S-a dovedit că implementarea OOXML de către oricine în afară de Microsoft este practic imposibilă. Odată din punct de vedere tehnologic, datorită motivelor de mai sus. Însă nu numai atît; s-a constat că în specificaţia OOXML sînt cuprinse elemente protejate prin patente care aparţin Microsoft. Aşadar, departe de a fi o specificaţie accesibilă oricui producător, OOXML este imposibil de folosit fără a ajunge la o înţelegere oarecare cu Microsoft. Versiunea actuală de OOXML beneficiază de o scutire din partea Microsoft de consecinţe din acest punct de vedere. Însă versiunea actuală este incompletă, defectuoasă şi nu poate fi folosită. Poate că versiunile următoare vor beneficia de aceeaşi scutire, poate că nu. Nimeni nu poate garanta că la un moment dat, după ce OOXML ar deveni suficient de popular, Microsoft nu ar înceta să mai acorde aceste scutiri. Prin contrast, Sun, care a elaborat StarOffice, precursorul şi varianta comercială a OpenOffice, a oferit deja o scutire perpetuă în privinţa ODF.
• Specificaţia OOXML contrazice în mod direct standarde ISO deja existente, cum ar fi modalităţi de calcul ale datei şi timpului sau specificaţii criptografice. Spre deosebire de ODF, care a delegat specificarea multor amănunte spre standarde deja existente, OOXML redefineşte multe dintre acestea, din acest motiv ajungînd ca specificaţia sa să totalizeze peste 6000 de pagini, faţă de cele cca. 700 ale ODF.
• Specificaţia OOXML nu a fost suficient de mult examinată. ODF şi cele 700 de pagini ale sale s-au aflat sub scrutinul OASIS timp de 3 ani şi a fost examinat de ISO timp de aproape încă un an, ca parte dintr-un proces de aprobare de viteză normală, de tip PAS (Publicly Available Specification). Asta în condiţiile în care, după cum spuneam mai sus, ODF face referire la standarde deja existente. Prin comparaţie, OOXML, cu cele 6000 de pagini care redefinesc complet diverse concepte şi implementări, ar fi trebuit să fie examinat o perioadă mult mai mare de timp, dar a reuşit cumva să fie acceptat de către ECMA într-un singur an şi să treacă prin ISO într-un proces de examinare “fast-track” de 5 luni.
• Elaborarea OOXML pare să fie centralizată în jurul produselor Microsoft Office şi al pieţei occidentale. Ca urmare introduce o limitări datorate faptului că nu a fost luată în considerare implementarea pe o gamă largă de produse software ci doar pe cele ale Microsoft, şi face de-a dreptul imposibilă folosirea de către unele culturi, cum ar fi musulmanii (al căror weekend nu este neapărat plasat sîmbăta şi duminica).

Avem aşadar în OOXML o tentativă transparentă cu unicul scop de a submina eforturile făcute de ODF în sensul deschiderii şi standardizării formatelor documentelor de tip office. Tendinţele de a deruta piaţa şi consumatorii sînt vizibile pînă şi în amănunte precum denumirea adoptată (”Office Open XML”, cu mare potenţial de confuzie în comparaţie cu suita OpenOffice).

3.4. OOXML în procedura fast-track ISO: un spectacol de manipulare

3.4.1. Procedura normală de aprobare a ISO

Procedura prin care o specificaţie obţine aprobarea ISO este următoarea.

În primul rînd, specificaţia trebuie să vină din partea unei organizaţii de standardizare. Microsoft a trecut de acest pas obţinînd OOXML ca standardul ECMA 376. Cînd ajunge în atenţia ISO, specificaţiei i se atribuie de asemenea un număr de clasificare (ISO/IEC DIS 29500 pentru OOXML).

În cadrul ISO/IEC, specificaţia este atribuită unui comitet tehnic, care în cazul OOXML este JTC1 (Information technology). În cadrul comitetului se formează un comitet efectiv de lucru, care în cazul OOXML este SC 34.

În continuare, specificaţia este supusă aprobării organizaţiilor de standardizare din toate ţările lumii afiliate ISO şi IEC şi se stabileşte o dată limită pentru exprimarea poziţiilor tuturor acestor organizaţii. Timpul destinat analizei noii specificaţii depinde de împrejurări. Procesul normal (PAS) durează aproximativ un an. Există şi alternativa “fast-track”, de 5-6 luni, destinată standardelor deja perfecţionate şi folosite pe scară largă în industrie, şi a căror aprobare este mai mult sau mai puţin o formalitate.

După exemplul de la nivel mondial, fiecare organizaţie la nivel naţional plasează examinarea specificaţiei în grija unui comitet de lucru. În cursul procesului de examinare este de bun simţ cererea de păreri şi feedback din partea companiilor comerciale, instituţiilor de stat şi a publicului.

Urmează un vot din partea membrilor organizaţiei participanţi la comitetul de lucru, prin care aceştia îşi exprimă poziţia asupra aprobării specificaţiei ca standard ISO mondial. (Membrii acestor organizaţii sînt persoane juridice: asociaţii, instituţii de stat şi companii).

Votul acestora poate fi unul dintre următoarele:

• Nu categoric. Înseamnă că specificaţia are carenţe extrem de grave şi nu este potrivită pentru a deveni standard ISO.
• Da categoric. Înseamnă că specificaţia este foarte bine elaborată şi poate deveni standard ISO fără probleme.
• Da, cu comentarii. Înseamnă că specificaţia are carenţe minore. Poate fi acceptată ca standard ISO ca atare, dar se recomandă corectarea carenţelor.
• Nu, cu comentarii. Înseamnă că specificaţia are carenţe majore. Poate fi acceptată ca standard ISO dar nu în forma actuală, ci numai după corectarea carenţelor.
• Abţinere. Nu se poate exprima nici unul dintre voturile de mai sus din diverse motive. Se pot exprima în schimb comentarii, care vor fi colectate şi folosite dacă este cazul.

Regulamentul ISO, valabil atît în cadrul comitetelor la nivel naţional cît şi în celor de nivel central, prevede că pentru acceptarea unei specificaţii este necesar ca 2/3 (66,66%) dintre voturile comitetului de lucru să fie favorabile (da sau da cu comentarii) şi că nu au voie să existe mai mult de 1/4 voturi împotrivă (nu sau nu cu comentarii) între toate organizaţiile naţionale care votează.

Votul unei organizaţii naţionale este unul dintre cele 5 variante de mai sus, inclusiv cel de abţinere.

La nivel central, în cadrul JTC1 şi SC 34, pentru calculul voturilor pozitive (acel 2/3) contează doar votul ţărilor al căror statut JTC1 este P(articipant). Ţările cu statut O(observator) votează, dar votul lor nu contează decît dacă este negativ (pentru calculul acelui 1/4).

Dacă cele două condiţii de procentaj sînt îndeplinite ele duc la acceptarea ca atare a unei specificaţii ca standard ISO. Dacă nu, se declanşează o perioadă în care autorul reface specificaţia în sensul corectării carenţelor, urmînd ca să se procedeze la o re-examinare după un interval adecvat de timp. O cantitate covîrşitoare de voturi “nu” sau “abţinere” pot duce la respingerea specificaţiei.

Poate că aceste condiţii vi se par exagerat de exigente, însă vă reamintesc că avem de-a face cu standarde mondiale, al căror nivel calitativ trebuie să fi mai presus de orice reproş.

3.4.2. Cum a decurs procedura în România

În România, responsabilă de adoptarea standardelor ISO la nivel naţional este asociaţia ASRO. Este o asociaţie formată din reprezentanţi ai companiilor comerciale care au interese în România şi a diverse organizaţii guvernamentale ştiinţifice şi administrative.

Chestiunea OOXML a fost atribuită Comitetului Tehnic 210, care a votat un răsunător “da”, transmis ca atare către ISO la 3 iulie a.c.

OOXML, sub denumirea “ISO/IEC DIS 29500, Information technology — Office Open XML file formats”, a fost supus anchetei publice prin intermediul unui fişier PDF publicat de ASRO pe site-ul propriu în mai 2007. Alte menţiuni în acest sens pe site-ul ASRO pot fi găsite cu ajutorul Google.

Poate că publicul larg n-ar fi aflat prea curînd despre acest lucru dacă preşedintele CT210, Dan Matei, nu ar fi menţionat chestiunea, la o lună după producerea votului, aparent din proprie iniţiativă, pe lista de discuţii TIC-Lobby.

Pînă în momentul de faţă nu există informaţii privind modul în care s-a dezbătut şi finalmente justificat aprobarea OOXML ca standard. ASRO nu îşi publică minutele şedinţelor şi aparent nici rezultatele (sau măcar data desfăşurării) şedinţelor de vot asupra standardelor internaţionale.

Nu-mi rămîne deocamdată altceva de făcut, în lipsa acestor date, decît să mă întreb cum este posibil ca un organism destinat prin excelenţă standardelor să adopte un aşa zis “standard” defectuos, în ciuda numeroaselor contra-argumente.

Ce-i mai mult, CT210 nu a avut emis nici măcar un singur comentariu la adresa specificaţiei. Votul exprimat a fost “da categoric”, lăsînd să se înţeleagă că nu există absolut nici un motiv pentru care OOXML să nu poată deveni standard ISO.

Din fericire, România are statut JTC1 de O(bservator), deci votul ASRO nu contează spre decizia finală a ISO decît dacă ar fi fost negativ.

Update: votul de după revizuire, din martie 2008, a fost şi mai interesant.

3.4.3. Cum a decurs procedura în restul lumii

Canalele de ştiri online sînt pline în aceste zile cu raporturi privind ciudăţeniile petrecute în diverse ţări cu ocazia votului asupra acceptării OOXML ca standard ISO. Voi trece în revistă cîteva exemple: Azerbaidjan, Belarus, Germania, Suedia (2), Elveţia, Olanda, Italia, Portugalia, Ungaria, Norvegia (2), Danemarca (2, 3), Franţa, Mexic, Polonia, Uruguai, Singapore, Cipru, Malaezia, Rusia, Serbia şi Croaţia.

În mare, scenariul s-a repetat în multe ţări, votul din cadrul comitetelor tehnice fiind viciat prin una sau mai multe dintre următoarele metode:

• În comitete s-au înscris cu puţin timp înainte votului un mare număr de noi membri, în unele ţări fiind vorba de zeci, mulţi dintre aceştia fiind entităţi cu strînse legături de afaceri cu Microsoft. Votul a devenit astfel în unele ţări covîrşitor în favoarea OOXML (metoda cel mai des întîlnită).
• Microsoft a transmis partenerilor de afaceri comunicate prin care îi îndemna să se înscrie în comitete şi să voteze pentru OOXML sau să trimită scrisori-şablon către comitete, lipsite de argumente solide, dar prin care să-şi exprime totuşi suportul pentru această specificaţie.
• S-a încercat inducerea în eroare a membrilor comitetelor tehnice pentru a crea condiţii favorabile pentru OOXML. Printre metode se numără comunicarea unei date limită greşite comitetelor în care pronosticul se anunţa nefavorabil, în scopul ratării exprimării votului în intervalul regulamentar. Alt exemplu este crearea de confuzie asupra semnificaţiei votului “da, cu comentarii”, respectiv “nu, cu comentarii”.
• Membrilor recunoscuţi ca opozanţi ai OOXML nu li s-a permis accesul în camera unde avea loc votul sau nu li s-a permis să voteze, sub diverse pretexte.
• Regulamentul unor comitete a fost brusc schimbat pentru a permite aprobarea în condiţiile unei majorităţi simple (50%+1), în loc de 2/3 cum se obişnuia pînă acum, şi renunţînd la condiţia ca voturile nefavorabile să nu depăşească 1/4.
• Tot mai multe ţări şi-au schimbat statutul JTC1 de la O(bservator) la P(articipant). Vă reamintesc că acest statut schimbă greutatea votului şi are potenţial mai mare de a influenţa decizia finală a ISO. În februarie a.c. existau 30 de ţări cu statut P. În septembrie erau 41, dintre care 8 au făcut pasul în cursul lunii august a.c.
• Datorită lipsei de cunoştinţe adecvate, dezbateri serioase sau feedback din afară asupra subiectului, în multe cazuri votul s-a bazat exclusiv pe propaganda Microsoft, devenind astfel, evident, favorabil OOXML.

Ulterior şedinţelor de votare cu probleme şi în urma protestelor s-au luat măsuri în următoarele ţări: Suedia, Ungaria, Belarus. În altele (precum Italia) metoda “umflării” (stuffing) comitetelor cu membri care favorizau OOXML a fost aplicată ca manevră de răspuns şi de către opozanţii acestuia, ducînd la neîndeplinirea condiţiilor pentru aprobare.

3.4.4. Rezultatul primei etape a examinării OOXML de către ISO

Pe 4 septembrie 2007, ISO a anunţat rezultatele celor 5 luni de examinare a OOXML în comitetele tehnice din întreaga lume. La proces au participat 104 ţări, dintre care 41 cu statut P.

Aprobarea ca standard necesita ca 2/3 (66,66%) dintre voturile membrilor comitetului SC 34 al comitetului JTC1 al ISO/IEC să fie favorabile, iar cele nefavorabile să nu depăşească 1/4 din totalul ţărilor care votează.

Nici unul dintre criterii nu a fost îndeplinit. Numai 17 dintre cei 32 de membri ai SC 34 au votat pentru OOXML (53%, care este sub 66,66%). 18 dintre toate comitetele naţionale care au votat (69) au fost împotrivă (26%, care depăşeşte 25%).

Prin contrast, ODF a fost aprobat cu 31 de voturi pentru şi nici un vot împotrivă. Comentariile au fost atît de puţine încît nu a fost necesară o întrunire pentru discutarea lor, cum va fi pentru OOXML.

Asta deoarece comentariile care au fost făcute la adresa OOXML (cîteva sute) vor fi discutate la o întîlnire ce va avea loc în februarie 2008 la Geneva, Elveţia. Organizaţiilor naţionale li se va da ocazia să decidă atunci dacă modificările aduse de Microsoft specificaţiei OOXML le vor face să-şi schimbe votul.

Dacă OOXML va fi respins şi la Geneva rămîne posibil pentru Microsoft să încerce din nou să-l propună ca standard ISO la o dată ulterioară.

În cursul acestor 5 luni metodele Microsoft au reuşit să impulsioneze organizaţii de standardizare din 11 ţări să-şi schimbe statutul JTC1 din O în P şi să obţină un vot favorabil în extrem de multe altele, în ciuda problemelor evidente ale specificaţiei OOXML.

Dintre cele 11 ţări care şi-au schimbat statutul JTC1 (Coasta de Azur, Cipru, Ecuador, Jamaica, Liban, Malta, Pakistan, Trinidad Tobago, Turcia, Uruguai şi Venezuela), toate au votat “da” sau “da, cu comentarii”, mai puţin Ecuador care a votat “nu” şi Trinidad Tobago care s-a abţinut.

În România, votul exprimat a fost un “da” fără echivoc (şi nu s-a trimis nici un comentariu din partea acestei asociaţii către ISO). Dealtfel toate ţările cu statut O au votat fie “da” fie “da, cu comentarii”. În ceea ce ne priveşte, acest lucru ridică întrebări importante privind motivaţiile şi competenţa instituţiilor de stat şi ASRO.

Groklaw are o compilaţie interesantă privind acest rezultat.

3.4.5. Urmările primei faze

S-a constatat existenţa unei corelaţii între nivelul de corupţie al unei ţări şi votul în favoarea OOXML. Semnificaţia statistică este neclară.

3.4.6. Ce speră Microsoft să obţină?

Un gînd pe acest subiect, exprimat de Pamela Jones, editorul Groklaw:

Dacă Microsoft ar fi avut un standard bun, nu ar fi votat toată lumea sincer în favoarea lui, fără a fi nevoie de toate astea? Şi dacă un standard este aprobat în asemenea condiţii, mai este el un standard?

Specificaţia OOXML este evident defectuoasă şi imposibil de implementat. Nici nu avea cum să fie un adevărat standard, deschis şi liber implementării, deoarece ar fi compromis monopolul Microsoft în domeniul programelor office.

Astfel apare următoarea întrebare: ce urmăreşte atunci Microsoft, încercînd să impună prin orice metode o specificaţie cu asemenea carenţe ca standard?

Întrebarea pare încuietoare, însă doar pînă cînd realizăm un lucru. Lui Microsoft nu-i pasă de standarde. Microsoft nu îşi doreşte interoperabilitate [PDF, 24 Kb] şi formate standardizate ci formate proprietare.

Dacă OOXML ar reuşi cumva să devină un standard ISO, în ciuda evidentelor vicii de procedură şi a carenţelor tehnice ale specificaţiei, Microsoft ar cîştiga nu o dată, ci de două ori.

Pe de o parte, celor care vor continua să creadă că standardele reprezintă ceva şi trebuie urmate, Microsoft le va putea spune că OOXML este un standard ISO, alimentîndu-şi astfel poziţia de monopol şi maşinăria de propagandă.

Pe de altă parte, sistemul de standardizare al ISO va fi fost compromis. OOXML îşi va pierde valoarea de standard, dar acelaşi lucru se va întîmpla cu toate celelalte standarde. Microsoft iar cîştigă, deoarece într-o lume fără standarde formatele proprietare sînt norma.

Se pare că Eric S. Raymond este de aceeaşi părere:

Dacă Microsoft reuşeşte [să facă un standard din OOXML] (şi aşa se pare) nu vor fi deteriorat numai viitorul softului open-source ci şi reputaţia ISO, prin coruperea operaţiunilor şi personalului său. Pentru că dacă OOXML va fi într-adevăr acceptat, în ciuda defectelor lui colosale, nimeni dintre cei care nu dormeau cît timp s-a petrecut acest lucru nu va crede că procesul prin care a fost acceptat nu a fost o înscenare plătită de marketingul Microsoft.

4. Bibliografie

• Groklaw menţine un excelent şi cuprinzător index pe tema ODF şi OOXML.
• Organizaţia de standardizare din Marea Britanie (BSI) răspunde la chestiunea OOXML.